Vom rămâne și fără scop - The End of Vacation
Ioana Satmari • 11/1/2024Cu patru valize după tine ajungi la ultima casă în care vei trăi. Un hotel rece într-o lume caldă. Asistente prea zâmbitoare și cumplit de binevoitoare sunt după fiecare colț. În 25 de minute, documentarul La fin des vacances / The End of Vacation regizat de Raphaël Venayre și Antoine Guerci ne prezintă lumea asta care nu e foarte departe de noi
E lumea în care poate vom îmbătrâni și noi. Poate și noi vom ajunge într-un loc cu briză caldă, sub o umbreluță de stuf. Vom face și noi plimbări pe străzi goale și exerciții de echilibru. Vom dansa și noi ridicol de amorțiți, dacă nu o facem deja oricum.
Când ajungi acolo știi că e ultima ta casa (…) Ți-ai rezumat toata viața ta în patru valize.” Auzi asta senin. Adică nu vocea e senină, dar ne uităm la un cer albastru. Vocea se răsfrânge. Întregul film e construit pe ideea de serendipitate și langoare. Inertul și toropeala se învârt în bulcă. Ne tot uităm la nori nemișcați, crengi în vânt și la hotelul pustiu. Pe un etaj este această cazare pentru bătrâni, iar pe celelalte două, turiști. Cadrele fixe așteaptă. Lucrurile nu se întâmplă de la sine. E o lâncezeală continuă cu scopul de a-ți crea o stare. Dacă se întâmplă ceva e pentru că asistentele se agită să-i dezghețe pe bătrâni.
Te trezești, ești animat de asistente, îngrijit, plimbat și ascultat. După 25 de minute rămâne un gol în tine. Pe deoparte pentru că nu simți că se întâmplă ceva, e cuminte, călduț și adormit. Pe de altă parte… Te poți ambala puțin și să ajungi cu gândurile într-o alta direcție. Privit dintr-o perspectiva utilitaristă nu sună foarte bine să îndeși mai mulți bătrâni la un loc ca să te poți ocupa mai bine de ei. Dar la asta s-a ajuns când cariera e pe primul loc. E mai simplu să te scapi de de o persoană și altcineva să-și câștige existența din grija pe care tu trebuia să o ai. Gunoiul unora comoara altora
E un film pe care mulți l-ar lua de la suprafață pentru a nu se îngreuna cu gândul că e un posibil viitor. Perspectiva e atât de ușor de ocolit de creierul nostru. Axa pe care ne vedem noi parcă se blurează când terminăm ce ai de făcut. Adică ce, după nu o să mai fiu bun de nimic? Trăim pentru ideea de scop care ne finanțează determinarea de a ne trezi și a face lucruri.
Deși l-am simțit evaziv și neconsistent mi-a rămas ideea blur. Noi avem mintea blurată de treburi și ei pare că au mintea blurată de prezent în sine. Trăiesc ultima lor vacanță. O vară continuă. The End of Vacation face un degradee de la cerul albastru (noi cei care poate nu ne vedem fără scop) la pereții crem ai hotelului (noi cei care poate nu ne vedem fără suculețul de dimineață). Și ce dacă?