To Be Continued - And Their Children After Them

Ioana Satmari • 4/25/2025

Încălțat într-o sforțare de a dovedi “cât de faină e viața”, filmul te strecoară prin toate momentele messy, care ar trebui să te facă să o trăiești cu adevărat. Tinde să se vrea un film simbol. Simbolic. Vrea să prezinte adolescența, trecerea către maturitate și toate peripețiile aferente într-un mod stilizat, desaturat și, paradoxal, prea puțin încărcat de simbolism.

Leurs enfants après eux / And Their Children After Them, regizat de Ludovic Boukherma și Zoran Boukherma, este o odisee coming-of-age, cu adolescenți nonșalanți de 2014 (deși perioada invocată în film e 1992-1999), care se prezintă plin de dezinvoltură. Filmul insistă să prezinte viața ca pe un amalgam de momente dezordonate, dar în această tentativă își rătăcește coerența tematică. Ezită între realismul intimist și estetica simbolistă, fără a-și asuma pe deplin niciuna dintre direcții. Stilizat până la saturație, dar curios de golit de simbolism real, filmul pare prins între dorința de a spune ceva profund și incapacitatea de a o face într-un mod convingător.

Topit în (sau de) simbolism, manipulând ideea îndepărtată a adolescenței care devine, inevitabil nostalgică, el se adresează celor care vor să-și amintească “cum a fost”, dar sentimentele de libertate, melancolie, alergătură emoțională și regăsire sunt incongruente. Încearcă, printr-o intelectualitate timidă, să spună o poveste care a fost deja spusă de multe alte filme.

Totul pare o fugă după relații: între părinți și copii, între frați, între parteneri și între protagoniști și lume. Totul este prezentat într-un mod neconvingător și deloc rafinat, ca și cum viața însăși s-ar ascunde sub un haos mai mare decât este de fapt. Pentru că haosul, oricât de imprevizibil ar părea, se infiltrează tăcut, se strecoară sub piele, nu explodează.

De la discuții plescăite la cină, unde mâncarea e împinsă absent dintr-un colț în altul al farfuriei rotunde, până la finalul absolut clișeic, filmul pare să ne spună că, după toate salturile prin viața protagonistului și toate momentele dezordonate, acum totul e bine. În anumite momente, regizorul pare să-și dorească un film observațional, mizând pe detalii fizice: de la priviri pierdute și gesturi mecanice până la o tăcere încărcată de semnificații.

Există filme care își asumă haosul ca pe o stare de fapt și filme care încearcă să-l estetizeze până când devine inert. Leurs enfants après eux / And Their Children After Them intră cu grație în a doua categorie: un exercițiu de stil care își dorește să fie profund, reflecție autentică asupra maturizării, dar care rămâne într-o estetică de showroom.

După o suită de episoade cocktail, protagonistul ajunge, previzibil și triumfal, pe o motocicletă, cu drumul întins în față, într-o secvență care promite o concluzie. Nu e un sfârșit deschis, ci unul indecis, un artificiu menit să creeze iluzia unei evoluții personale care, în realitate, nu a avut loc. Filmul pare să spună că totul s-a rezolvat, că fiecare moment confuz, fiecare zbucium emoțional a fost doar o etapă necesară pentru a ajunge aici. Dar acest “to be continued” lăsat în aer nu face decât să trădeze lipsa unei perspective autentice asupra maturizării.

Cu realismul lui de carton, care devine un simulacru al dezordinii vieții reale, cu drumul deschis, Leurs enfants après eux / And Their Children After Them pare mai degrabă o concesie făcută unui clișeu.